Restaurantul Trattoria Paradis este situat în complexul rezidențial Paradisul Verde din comuna Corbeanca, la doar 20 de minute de București. Restaurantul este înconjurat de o zonă verde, liniștită, în apropierea lacului.
Trattoria Paradis este ușor accesibil cu mașina, bicicleta, sau chiar mijloace de transport în comun (R441 până la intrarea în Paradisul Verde). Odată ajuns(ă) aici, ți se va face dor de vacanță la vederea nenumăratelor avioane care străbat cerul.
Restaurantul a fost redecorat recent în linii moderne, calde, o combinație de texturi din lemn, material textil și lumini ce îți vor induce o stare de bine, de liniște.
Cele două zone ale restaurantului au împreună aproximativ 150 de locuri, o zonă fiind rezervată exclusiv evenimentelor private.
Spațiile generoase pentru copii – locul de joacă exterior și spațiul creativ din interior – le dau ocazia celor mici să își antreneze curiozitatea, să exploreze, să socializeze, iar părinților să își ia o binemeritată pauză.
Cele două terase – Family Club, pentru mese alături de cei dragi și Summer Lounge, pentru evenimente private mai mari – te vor aduce mai aproape de natură, fără a te priva de eleganța ieșirilor la masă și plăcerea savurării unor preparate preferate.
Muzica în surdină, apropierea de locurile de joacă ale copiilor și varietatea de băuturi și feluri de mâncare fac din tot acest spațiu o extensie a confortului propriei case, într-un univers culinar savuros.
SUSTENABILITATE
La Trattoria Paradis, ne preocupă nu doar gustul preparatelor, ci și impactul pe care activitatea noastră îl are asupra mediului. De aceea, integrăm soluții sustenabile și eco-friendly în activitatea restaurantului, de la pregătirea comenzilor până la livrare.
- Pentru livrarea comenzilor la domiciliu, folosim o mașină electrică, contribuind la reducerea emisiilor și la un transport mai prietenos cu mediul.
- Comenzile Trattoria Paradis sunt livrate în ambalaje 100% biodegradabile, pentru a reduce utilizarea materialelor convenționale și impactul asupra mediului.
Prin aceste măsuri de sustenabilitate, reducere a deșeurilor și protejare a mediului, Trattoria Paradis își propune să adopte un mod de lucru cât mai responsabil. Află multe despre măsurile noastre – Programul de Prevenire și Reducere a Deșeurilor (PPRD).







